Ziua in care m-am nascut a doua oara

Acum exact 3 ani, pe la ora 9.50 o nasteam pe Lara intr-un spital din Bucuresti.
Toti am asteptat momentul asta cu sufletul la gura. Am pregatit tot, hainute, camera ei, am citit tot ce am gasit despre ce te asteapta in primele zile de viata ale bebelusului. Am crezut ca sunt foarte pregatita pentru tot.
Nimic mai gresit. Nu am fost deloc pregatita pentru schimbarea prin care urma sa trec eu. Nimic din ceea ce fusesem inainte nu a mai fost la fel. Initial nici nu am realizat. M-a lovit un baby blues puternic din care am reusit sa ies cu greu.
Din primele ore am simtit o responsabilitate enorma, am intrat in panica. Oare o sa reusesc sa o cresc ? Ce ma fac ? Pot sa ii ofer ce e mai bun ? Daca nu ma descurc…

Fetita mea mica si rozalie cu par negru ciufulit a intrat in viata full speed. Vioaie, cu o foame de lup si un plans atat de puternic incat se zguduiau ferestrele rezervei unde ne-au cazat.
Nimeni nu este in stare sa te pregateasca pentru meseria de mama. Nimeni nu stie ce schimbari se petrec in mintea si sufletul unei femei care naste un copil.
E greu si frumos din prima clipa. Pe masura ce trec zilele e si mai greu dar si mai frumos. Se demonstreaza, daca mai era nevoie, ca nimic bun si pretios nu se contriueste usor.
Incepand cu 26 noiembrie 2012 eu m-am nascut din nou. De atunci sunt cu totul alta persoana. Transformarea s-a facut treptat, zi dupa zi si abia intr-un tarziu am realizat schimbarile.
Cea mai importanta lectie din viata mi-a dat-o puiul meu de om. Griji si fericire, lacrimi si rasete in hohote, primul zambet, primele sunete articulate, primii pasi. Am reusit prin ea sa descopar o lume cu totul diferita, colorata si sincera, fara pata, cu mult curaj si inocenta.
Acum 3 ani a inceput restul vietii mele care desi poate pare banala e cu adevarat spectaculoasa.
Iti multumesc puiul meu de om ca m-ai ales pe mine sa fiu mama ta. Te iubesc mai mult de cuvinte si iti promit ca am sa fac tot posibilul sa nu te dezamagesc !

La multi ani !

Mama si Tata <3

photo18

Printesa familiei

 

Cand m-am nascut eu, in familia mea s-a declansat sindromul printesa familiei πŸ˜€ Rasfat maxim, sa nu raceasca, sa manance bine, sa nu planga, sa fie cel mai frumos imbracata, sa faca engleza, pian, orice sport isi doreste, balet, sa se joace, sa fie vesela si fericita, ca deh una avem !

Undeva in jurul varstei de 10-12 ani printesa (noroc ca traia intr-o familie moderna) a inceput sa primeasca sarcini serioase : sa spele vase si cateva rufe πŸ™‚ , sa ajute la bucatarie, sa faca curat etc. Cam tot atunci am inceput sa fac clatite si sa le lipesc pe pereti sub atenta supraveghere a tatalui meu si spre disperarea mamei care venea de la serviciu si gasea dezastrul in casa πŸ˜€

La 14 ani am avut sansa sa plec din tara cu ai mei vreun an si asa mi-am luat primul job in vacanta de vara, in orasul in care locuiam. Vindeam inghetata si am avut ocazia sa-mi gestionez primul salariu cum am vrut eu.

De la 18 ani m-am angajat colaborator la Nestle pe toata perioada facultatii. Apoi au urmat job urile serioase.

Tot printesa familiei am ramas pana acum dar am avut noroc de parinti care m-au lasat sa ma responsabilizez treptat si sa imi fac un drum al meu.

Avem o noua printesa in familie, e rasfatata cat cuprinde, are aproape 3 ani si deja primeste sarcini si responsabilitati πŸ˜‰ E foarte bucuroasa sa participe si cand vad cu cata seriozitate se implica ma topesc.

La gradinita in Suedia educatorii se implica destul de putin, ii invata sa se imbrace singuri, sa se spele, sa manance cu tacamuri normale si ii incurajeaza sa ia singuri cat mai multe decizii.

Printesa familiei este cu siguranta modelul modern si sper sa reusim sa o educam responsabil ca sa fim siguri ca se va descurca in viata cat mai bine.

Voi le dati copiilor responsabilitati sau nu ii lasati sa faca nimic ?

2C621CE000000578-0-image-m-130_1442416016030

walter-sanders-little-girl-with-a-toy-house-cleaning-kit

Cana cu apa

 

Nici nu ma maritasem bine si au inceput intrebarile despre copil ! Unii te intreaba direct ”Cand va apucati de facut copii ?”, altii mai adauga si ceva in plus: ”Nu faceti si voi mama un copil sa aiba cine sa va dea o cana cu apa la batranete ?” WRONG QUESTION !!! So fuckin’ wrong !
Nu stiu de unde naiba vine mentalitatea asta arhaica ? Faci copii ca sa te asiguri ca la batranete o sa poti sa cazi pe capul lor, ca deh, dupa ce i-ai facut si i-ai crescut altceva nu mai e de facut decat sa le cazi pleasca pe cap si sa astepti cana aia cu apa, zi de zi !!!
Sa vedeti ce priviri am atras cand am inceput sa le spun ca scopul meu in viata, viata de dupa copii, adica viata aia care incepe dupa ce pleaca ei de acasa si isi fac drumul lor, nu e ala sa stau sa imi plang de mila, ci sa calatoresc, sa citesc, sa imi fac toate placerile mele de om ajuns la varsta a 3 a. N-am nascut-o pe Lara pentru mine ci pentru ea, ea e cea care de acum incolo o sa fie pe locul intai si va asigur ca nu o sa imi schimb parerea asta pe masura ce imbatranesc.
Si inainte sa spuna careva ce gresit gandesc, va rog sa va imaginati, macar pentru o clipa, viata de familie cu o soacra curioasa si cicalitoare instalata pe cap ! Pentru ca evident ca nu e vorba numai de parintii proprii ci si de cei ai jumatatii tale !
In mod sigur exista si exceptii, familii care considera (de comun acord!!) ca le e mai bine daca isi tin parintii cu ei in aceeasi casa, din diferite motive. Eu nu despre categoria asta scriu aici ci despre mentalitatea invechita si ridicola cum ca suntem obligati sa fim cumva ombilical legati de parinti, o vesnicie, chiar daca poate asta inseamna de cele mai multe ori deteriorarea dramatic a vietii personale.
Credeti-ma ca scriu aici in cunostinta de cauza, am avut in familie asa ceva. O mama, care a avut 3 copii si care l-a ales pe unul din ei, un baiat, sa ii duca oala pana cand a murit, pe la vreo 90 de ani cand el deja avea vreo 63! L-a lucrat psihic toata viata in asa fel incat n-a putut sa isi gaseasca pereche, deh mama era piua intai πŸ™ . Β A murit singur, deprimat si neigrijit, era un inadaptat depresiv care s-a trezit la varsta senectutii ca nu mai are ce sa faca cu viata lui dupa ce mamitzica s-a dus …
Eu am sa imi ajut parintii si socrii financiar cat de mult am sa pot si am sa am grija sa nu le lipseasca nimic toata viata. Cum o sa gandeasca copilul meu …om vedea, dar in mod sigur ii las scris ca daca ma dilesc la cap πŸ™‚ si nu ma mai descurc singura sa ma bage frumos la un azil ”all inclusive” si sa isi vada linistita de viata ei. Viata e scurta si poate sa fie uneori si grea, meritam sa ne-o facem cat mai buna posibil πŸ˜‰
P.S. Nu va panicati, mama sta la noi doar temporar , la rugamintea amandurora πŸ™‚

motherinlaw

Copilul cu ochii turcoaz

Stiti ca exista vorba aia romaneasca de duh referitoare la copii ”s-a aruncat in neam” πŸ™‚ !

De cand am aflat ca am ramas insarcinata mi-am dorit sa treaca cele 9 luni mai repede ca sa imi vad copilul. Sa vad ce am fost in stare sa facem sotu’ si cu mine. Pe Lara n-am putut sa mi-o imaginez in nici un fel pana cand am vazut-o pentru prima oara. O singura dorinta am avut, sa semene cu bunica mea la ochi, sa ii aiba albastri πŸ™‚ . Avand in vedere ca eu am ochii caprui iar “colegul meu de camera” ii are verzi spre caprui, sansele ca Lara sa fie un copil cu ochii albastri erau spre zero.

Am nascut un copil lung (54 cm) – pentru cat sunt eu de mica- si durduliu, cu par negru, care semana leit cu taica-su πŸ™‚ . La vreo 2 saptamani am avut confirmarea clara ca are ochii albastri si pe masura ce trecea timpul culoarea Β devenea din ce in ce mai puternica.

Acum fetita noastra are 1 ani si 4 luni, e blonda si are ochii turcoaz ! E tare desteapta si indemanatica. Avem cel mai vesel copil din lume si e zvapaiata ca un baiat Β πŸ™‚ . Mai in gluma, mai in serios ii mai zic GOE πŸ˜€

E tare amuzant sa vezi ce a luat de la fiecare din noi. Nu seamana fizic prea mult cu parintii ei, in schimb semana tare mult cu tatal meu. Face aceleasi fete, zambeste ca el etc. E mancacioasa nevoie mare (ceea ce pt mine e cea mai mare surpriza!!) si nu sta locului o secunda. Rade mucalit ca soacra mea si nu vrea sa doarma. Somnul e un lucru inutil pentru copilul meu. De ce sa doarma cand are atatea de facut ?!? Jucarii, bunica, tata, mama care danseaza si canta si se maimutaresc, catelul Minnie care o secondeaza permanent. Somn ? Nuuuuuuuu… Mai avem de lucrat la treaba asta pentru ca noi doi suntem niste somnorosi Β πŸ˜‰

Pana sa fim parinti nu prea eram innebuniti dupa copiii altora si nici nu intelegeam multe lucruri despre ce inseamna meseria asta de parinte, a naibii de grea dar tot pe atat de frumoasa.

Lara ne uimeste zilnic cu minunile pe care le face si ne face sa o iubim in fiecare secunda tot mai mult. Copilul mic si blond cu ochi turcoaz ne face sa fim cu adevarat fericiti.

Copiii vostri cu cine seamana cel mai mult ?

photo(1)

photo(2)

photo(3)

photo(4)

photo(5)