Bucuresti

M-am nascut in Bucuresti. La fel si parintii si bunicii mei. Adica sunt bucuresteanca si iubesc mult orasul in care m-am nascut.

Cand eram copil imi petreceam verile la bunica materna care locuia langa Parcul IOR. Ii invidiam pe colegii mei care aveau bunici la tara. Eu am crescut pe asfalt si in parc, in IOR. Prin adolescenta mi-am dat seama ca nu-i nici o mare scofala sa nu te duci la tara cat e vara de lunga si sa pierzi tot ce iti ofera o capitala.

 

 

Inainte de 89 Bucurestiul era un altfel de oras, am avut mare noroc sa ma nasc si sa cresc in el. Era curat, cu masini putine, multe parcuri si spatii verzi. Inainte sa il apuce mania pe Ceausescu sa darame tot ce era mai frumos in Bucuresti orasul era cu adevarat european. Vile cochete si curti mari, strazi pietruite si linistite se intindeau prin tot orasul. Bucurestenii au fost mereu oameni care s-au respectat. Se manca la restaurant des, mergeam la teatru si la opera, duminica cand era frumos ne plimbam prin Herastrau, luam pranzul in centru si apoi mancam profiterol la Cofetaria Bucuresti. Femeile din Bucuresti se duceau cel putin o data pe saptamana la coafor, erau foarte cochete si mereu aranjate. Cel mai mare centru universitar era la Bucuresti la fel si cele mai bune biblioteci si muzee.

 

 

 

Faceam multe petreceri in familie si cu prietenii alor mei, se facea trafic de casete video. Nu ne-a lipsit niciodata mancarea buna, n-am vazut in viata mea salam cu soia cum sa vaita atatia.Β  Bucurestiul avea viata mondena si cluburi de noapte. Existau locuri unde puteai sa faci dansuri si orice sport iti doreai. Mergeam la expozitii de arta si la la tot felul de vernisaje.

Primavara era cel mai frumos in Bucuresti. Pomii infloriti,Β  aer curat, ma jucam multe ore afara cu prietenii mei si faceam coronite de flori cu ce culegeam din parc.

Cand Ceusescu s-a apucat de daramat si a construit monstruozitatea aia numita acum Palatul Parlamentului si toate blocurile din fata lui a mutilat orasul definitiv. A demolat cele mai frumoase cartiere, zeci de biserici si spitale ca sa faca un oras plin de blocuri in care sa incapa cat mai multi oameni.

Dupa 89 orasul a fost invadat. Inainte de asta nu oricine putea sa se mute la Bucuresti. Au venit si multi oameni ok dar si multi care nu aveau ce cauta. Au sufocat Bucurestiul de gunoaie, de masini, de tarabe au venit plini de tupeu si cu multa nesimtire. Unii mai au si tupeu sa zica ca e un oras oribil, ii invit sa se duca rapid de unde au venit, n-avem nevoie de ei. Nu cred ca o sa mai apuc sa vad orasul meu frumos asa cum a fost candva.

 

 

Macar mi-au ramas amintirile si mai sunt cateva cartiere care au reusit sa pastreze parfumul de alta data. Cand vin acasa ma plimb pe acolo. Nu ratez nici parcul copilariei mele, acum e total diferit dar daca inchid ochii imi aduc aminte fiecare alee, fiecare loc de joaca, fiecare leagan si tobogan, ascunzatorile, locurile pentru derdelus, sutele de corcoduse si caise verzi pe care le am mancat direct din pom, iernile in care lacul era inghetat bocna si patinam toata ziua pe el fara sa simtim frigul.

Iubesc in continuare Bucurestiul, e orasul meu, eu inca mai reusesc sa ii vad partile frumoase si sa ma mandresc ca acolo m-am nascut. LOVE BUCHAREST, FOREVER ! Bucurestenii stiu de ce !

 

 

Regrets… I have a few!

De cand cu Edith Piaf si “Je ne regrette rien” e la moda sa te bati cu pumnul in piept sa zici ca n-ai regrete.
Eu sincer cred ca nici un om intreg la cap nu poate sa spuna ca nu regreta cate ceva in viata. Depinde probabil foarte mult de cat de autosuficient esti ca persoana.

Eu am ceva regrete, nu sunt nici multe si nici putine dar sunt asumate si zilele astea ma gandeam ca unele se pot repara, altele nu.
N-am sa pot sa dau timpul inapoi sa pot sa ii tin in brate mai mult pe cei pe care i-am pierdut si sa le spun fara incetare cat de mult ii iubesc. Nu pot sa calatoresc in timp si sa procedez diferit in cateva situatii care m-au marcat si unde am stiut din secunda doi ca puteam sa “performez” mai bine.
Nu pot sa mai repar inimi frante sau dezamagiri pe care l-am provocat altora. Nici cicatricile din inima mea nu vor disparea probabil dar am invatat sa traiesc cu ele.

Ce pot sa fac ?
Sa le spun mereu si sa le arat celor dragi pe care ii am cat de mult inseamna pentru mine. Prea multa iubire nu cred ca strica nimanui.
Sa incerc sa fiu copil din cand in cand.
Sa ma apuc sa dansez profi iar, chiar daca stiu clar ca nu o sa mai ajung vreodata pe vreo mare scena.
Sa imi las sufletul liber sa viseze.
Sa cant cand vreau sa cant. (tare de tot!!) πŸ™‚
Sa am curaj mai mult, mai ales sa spun NU cand ceva nu e ok.
Sa nu renunt fara lupta, pana la ultima suflare, cand e cazul.
Sa nu ma mai doara asa de tare cand vad cat rau e in jurul meu.
Sa stau cat mai mult la soare fara sa imi fie frica ca o sa fac cancer de piele, murim toti de ceva la un moment dat.
Sa incep sa scriu romanul ala la care ma tot gandesc de ceva vreme.

Mai sunt cateva “chestii” dar sunt doar ale mele si nu o sa le spun nimanui vreodata πŸ˜‰

Voi ce regrete aveti ? Ca daca sunteti d’aia fara, sigur nu o sa va placa sa ma mai cititi πŸ˜€

 

Craciunul alb

Se spune ca de Craciun te simti bine cu cei dragi si daca esti acasa. Noi deja facem al treilea Craciun in Suedia, (care pentru noi e deja acasa) impreuna toti 3 + o bunica si catelul din dotare.

Lara are acum 3 ani si intelege mult mai bine ce inseamna brad, sarbatori, globuri beculete, cadouri si zapada.
Fata de anii trecuti, cand ne-am agitat numai noi, acum chiar am simtit ca facem o sarbatoare frumoasa pentru un pitic curios si vesel care se minuneaza de tot ce e nou in jur. Am montat bradul, cand era la gradinita, am decorat geamurile cu beculete, stelute si lampi de Craciun. Am pregatit terenul si cu povesti despre Mos Craciun, cu ceva timp inainte, ca sa inteleaga copilul ce se intampla si sa il astepte cu nerabdare. In plus am cantat colinde de sezon pana cand am ajuns sa le visam si noaptea πŸ˜€

Cat am fost copil mi-a placut si mie mult zapada mai ales ca inainte de ’89 erau si in Bucuresti ierni adevarate, cu munti de zapada si ger. Apoi incepand din adolescenta cand frigul si umezeala imi stricau socotelile (frezele elaborate si machiaje pretentioase) am dezvoltat un fel de antipatie pentru sezonul rece. Sentimentul s-a agravat cand am devenit adult din cauza celor cateva zapezi care veneau iarna in Bucuresti si blocau total orasul luat pe nepregatite !

Incalzirea globala face ca anul asta pana si in Suedia sa fie 10 grade celsius ziua si in loc sa ninga, ploua ! Ehhh, fix acum cand imi doream zapada (om sucit ce sunt), pentru Lara in mod special, ca sa simta si ea Craciunul, afara e ca primavara !!! Cum nu avem ce face si trebuie sa lucram cu “materialul clientului” o sa compensam cumva. O sa desfacem oricum cadourile langa brad in dimineata Craciunului, o sa dansam in pijamale ca sa ne facem pofta de mancare, apoi masa de sarbatoare o sa fie decorata si bogata. Seara o sa ne imbracam frumos si parfumati o sa plecam in vizita, cu colindul πŸ™‚

Craciunul e cea mai frumoasa sarbatoare, cu veselie, cadouri, miros de brad si cine stie, poate si cu vreo minune, putina zapada !

La multi ani tuturor ! CRACIUN FERICIT !

 

10-funny-xmas-apps

 

 

Printul si cativa broscoi

Vorbeam acum ceva vreme cu o prietena de-a mea despre povestea in care o fata pupa un broscoi si acesta se transforma in print si uite asa traiesc ei fericiti si bogati pana la adanci batraneti.
Dupa ce ne-am amuzat copios, am plecat spre casa si m-am gandit ce mesaj gresit transmite povestea asta fetelor.
In primul rand in viata reala nu exista printi ! Doi la mana, lumea e plina de broscoi care indiferent cat de pupati sunt tot broscoi raman. Deci, pe bune, un barbat prost crescut, badaran si nesimtit (scuzati limbajul) tot asa ramane si daca te porti bine cu el.
Printi ?!? Puahhhh, ce poveste ! Destept, frumos, bogat, si devreme acasa…yeah right ! Nici la 16 ani nu credeam ca exista, ce sa mai zic acum.
Cred ca ideea e asa. In viata gasesti un broscoi, doi, trei sau poate nici unul. Poate ai noroc din prima si dai peste un om cu care sa te intelegi, te respecta si aveti lucruri in comun, te indragostesti de el chiar daca nu e cel mai frumos, cel mai bogat, etc., e bun pentru tine si daca ramaneti impreuna poti sa crezi in sinea ta ca el e printul tau πŸ™‚
Broscoii sunt acolo, misuna si oracaie pe toate vocile πŸ™‚ Au si ei meritul lor, daca n-ar exista poate n-am putea face diferenta intre bine si rau, nu ? Si pana la urma si broscoii isi gasesc printesele, pardon, broscutele lor πŸ˜‰

Cand o sa mai creasca Lara sper sa ii explic cum trebuie ca viata nu e un basm si ca e bine sa nu alerge dupa ceva ce nu exista. Sa o fac sa inteleaga ce inseamna sa dai si sa primesti iubire si respect, sa apreciezi empatia oamenilor si adevaratele lor calitati care nu au legatura prea mare cu aparentele stralucitoare.

Apropos…nu stiu daca v-am mai spus dar eu am avut mare noroc, m-am maritat cu James Bond !!! (inside joke!) Sa vad cine ma intrece :)))))))))))))))

 

the-princess-and-the-frog-329939l-imagine

Duminica impreuna

De cand ma stiu in familia mea a existat traditia meselor de praz luate duminica cu toata familia. Se organizau de cele mai multe ori la bunici acasa (am avut sansaΒ sa am bunicii in Bucuresti), si uneori la parintii mei, mai ales cand era cald si frumos si dupa masa ne beam cafeaua in curte, la umbra. Duminica se discutau problemele arzatoare ale saptamanii si puneam tara la cale pentru ce urma.
Mie mi-au ramas in suflet mesele de la bunici pe timp de iarna. Plecam de acasa pe jos spre ei si imi scartaia zapada sub talpi, respiram cu nesat aerul rece si curat, ajungeam cu obrajii rosii la ei si cu o foame de lup.
Ma astepta casa calda plina de arome. Bunica ne servea o supa calda, un fel principal copios si un desert pe cinste.
Dupa masa simteam o toropeala placuta si nu stiam cum sa ma bag la caldura in pat sub plapuma mai repede. Ma duceam in dormitorul bunicii, venea si ma invelea, ma mangaia si adormeam ca un prunc. Cel mai linistit somn acolo era, la ea acasa, in patul ei in care am dormit de mica langa ea.
Nu lipseam niciodata de la mesele noastre, singurele exceptii erau atunci cand eram plecata din Bucuresti.
Am reusit sa ma bucur de duminicile astea pana la 32 de ani cand s-a dus ea. Am fost o norocoasa !

Incerc astazi sa fac acelasi lucru pentru Lara. Duminica in familie, cu masa bogata si discutii despre tot si toate sunt minuni pentru suflet si iti creaza amintiri de nepretuit.
In duminica asta a nins in Suedia, Lara a fost cu sotu’ la saniush, au facut un om de zapada si s-au tavalit prin zapada cat au putut pana la ora pranzului.
Eu si mama (care e la noi) am gatit si am luat pranzul ca pe vremuri.
Desi personajele s-au schimbat, sentimentul e acelasi.
Dupa masa Lara si bunica dorm si noi ne bem cafeaua.
Afara ninge ca-n povesti πŸ™‚

 

P.S. #COLECTIV R.I.P

 

family-sits-at-a-formally-prepared-dinner-gettyimages-610x484

911-snow-man

Angry ? No, not any more :)

La 37 de ani, intr-o tara straina, cand imi plimb copilul ore intregi pe afara, am mult timp sa ma gandesc la diverse.
Ma uit inapoi la viata mea intre 20 si 30 si ceva de ani si fac o constatare ingrijoratoare. Mai mult de jumatate din acest interval am fost furioasa. Aproape devenise un mod de viata. Cred ca societatea romaneasca a zilelor noastre te impinge spre o lupta permanenta, surda, in care iti toci nervii si iti irosesti anii. Incepand cu sistemul de invatamant, continuand cu lupta de a pune mana pe un job bun dupa ti-ai tocit creierii prin scoli. Primeaza pilele, relatiile si cunostintele πŸ™ Daca nu le ai, esti PA !
Apoi te lupti cu birocratia, in viata de zi cu zi. De la plata unei simple facturi si pana la incheierea vreunui contract cu aproape orice provider de servicii te lovesti de tot felul de tampiti.
Nascuta si crescuta in Bucuresti am constatat cu mare tristete ca orasul meu este un magnet pentru toti oportunistii, taranii si nesimtitii de pretutindeni care vin sa faca “cariera la Bucuresti” . Evident ca am si prieteni care au venit in capitala si au sfintit locul dar din pacate numarul lor e foarte mic si in continua scadere.
Cat am fost acasa m-am descurcat, am inotat contra curentului cat m-au tinut puterile, dar am obosit. What a waste !!!! Bine ca nu mi-am dat seama prea tarziu. Neuronii mei pierduti saracii, clipele pierdute, in care in loc sa fiu linistita si sa ma bucur de viata, mi-am tocat energia cu tot felul de situatii !
De unde pana unde subiectul asta ? Saptamanile trecute vorbeam on line, cu o prietena din copilarie, despre blog si imi spunea ca povestile mele sunt prea zen. Pe bune ? Adica daca nu scriu despre frustrari, amaraciune si probleme sunt o lectura prea soft pentru multa lume ?!? Fie, prefer asa ! Oricum in materie de lectura “dramatica” si probleme existentiale colcaie internetul … Feel free to move on !

Eu ma recuperez, si nu va imaginati ce bine e πŸ™‚ Cel mai mare castig al acestei plecari este serenitatea pe care am castigat-o atat de natural. Asa trebuie sa fie viata de fapt, cel putin pentru mine. Pentru voi ?

anger

Angry-man-001

Copilul cu ochii turcoaz

Stiti ca exista vorba aia romaneasca de duh referitoare la copii ”s-a aruncat in neam” πŸ™‚ !

De cand am aflat ca am ramas insarcinata mi-am dorit sa treaca cele 9 luni mai repede ca sa imi vad copilul. Sa vad ce am fost in stare sa facem sotu’ si cu mine. Pe Lara n-am putut sa mi-o imaginez in nici un fel pana cand am vazut-o pentru prima oara. O singura dorinta am avut, sa semene cu bunica mea la ochi, sa ii aiba albastri πŸ™‚ . Avand in vedere ca eu am ochii caprui iar “colegul meu de camera” ii are verzi spre caprui, sansele ca Lara sa fie un copil cu ochii albastri erau spre zero.

Am nascut un copil lung (54 cm) – pentru cat sunt eu de mica- si durduliu, cu par negru, care semana leit cu taica-su πŸ™‚ . La vreo 2 saptamani am avut confirmarea clara ca are ochii albastri si pe masura ce trecea timpul culoarea Β devenea din ce in ce mai puternica.

Acum fetita noastra are 1 ani si 4 luni, e blonda si are ochii turcoaz ! E tare desteapta si indemanatica. Avem cel mai vesel copil din lume si e zvapaiata ca un baiat Β πŸ™‚ . Mai in gluma, mai in serios ii mai zic GOE πŸ˜€

E tare amuzant sa vezi ce a luat de la fiecare din noi. Nu seamana fizic prea mult cu parintii ei, in schimb semana tare mult cu tatal meu. Face aceleasi fete, zambeste ca el etc. E mancacioasa nevoie mare (ceea ce pt mine e cea mai mare surpriza!!) si nu sta locului o secunda. Rade mucalit ca soacra mea si nu vrea sa doarma. Somnul e un lucru inutil pentru copilul meu. De ce sa doarma cand are atatea de facut ?!? Jucarii, bunica, tata, mama care danseaza si canta si se maimutaresc, catelul Minnie care o secondeaza permanent. Somn ? Nuuuuuuuu… Mai avem de lucrat la treaba asta pentru ca noi doi suntem niste somnorosi Β πŸ˜‰

Pana sa fim parinti nu prea eram innebuniti dupa copiii altora si nici nu intelegeam multe lucruri despre ce inseamna meseria asta de parinte, a naibii de grea dar tot pe atat de frumoasa.

Lara ne uimeste zilnic cu minunile pe care le face si ne face sa o iubim in fiecare secunda tot mai mult. Copilul mic si blond cu ochi turcoaz ne face sa fim cu adevarat fericiti.

Copiii vostri cu cine seamana cel mai mult ?

photo(1)

photo(2)

photo(3)

photo(4)

photo(5)

 

 

 

 

Varsta de aur !

Daca m-ar intreba cineva despre fericire as raspunde ca pentru mine una din perioadele cele mai fericite din viata mea a fost copilaria. M-as intoarce in timp si as vrea sa retraiesc fiecare clipa exact asa cum a fost. Cu ai mei tineri si energici, frumosi, iubitori si foarte exigenti, cu prietenii mei de atunci si jucariile noastre modeste dar infinit pretuite. Cu bunicii !!! Daaaa bunicii mei, cei mai buni de pe planeta.
As vrea sa ma trezesc dimineata si sa simt miros de paine prajita si de ceai de sunatoare cu lamaie, sa ma ia bunica in brate si sa ma duca la baie inca motaind, sa mai simt mirosul de pamant ud si iarba de pe strada mea topaind in drum spre gradinita. As vrea sa ma tina bunicul de mana in timp ce ma dezechlibrez pe patinele cu rotile sau pe cele de gheata, sa stiu ca dupa orice plimbare in parcul IOR ma duce la cofetarie si imi cumpara o prajitura si o limonada si ma urca pe scaunul de metal de pe terasa cofetariei si ma priveste zambind cum ma maimutaresc mai mult decat mananc πŸ™‚
Mi-e atat de dor de bunicii mei incat as vrea sa dau timpul inapoi si sa retraiesc anii aia minunati cand eram alaturi de ei !
As vrea sa pot sa mai alerg cu 100 la ora spre prietenii mei din fata blocului si sa organizam in felul nostru strategia de cocotare in toti cordodusii din jur. As vrea sa ma uit de 10 ori spre geamul de unde ma striga bunica sa vin la masa de pranz la 12.30 fix.Β Da, Β a fost perioada cea mai fericita si fara griji in care toata lumea ma proteja si ma alinta.

Fetita mea are noroc, are inca 3 bunici, care au venit la noi in vizita pe rand si au mare grija de ea. De aproape 3 luni e mama la noi si a intinerit cu 10 ani de cand stau toata ziua amandoua. Se joaca, canta si danseaza amandoua, citesc si comenteaza tot ce gasesc prin carti, se plimba ore intregi pe afara, abia o mai ia de la leagane. O invata bunica toate minunile din lume πŸ™‚ Acum Lara e cel mai rasfatat πŸ™‚ copil iar eu as vrea sa simta tot la fel de puternic fericirea asta de copil iubit si alintat asa cum am trait-o si eu.
Fericirea cea mai mare e copilaria !

Β photo(1)