Bucuresti

M-am nascut in Bucuresti. La fel si parintii si bunicii mei. Adica sunt bucuresteanca si iubesc mult orasul in care m-am nascut.

Cand eram copil imi petreceam verile la bunica materna care locuia langa Parcul IOR. Ii invidiam pe colegii mei care aveau bunici la tara. Eu am crescut pe asfalt si in parc, in IOR. Prin adolescenta mi-am dat seama ca nu-i nici o mare scofala sa nu te duci la tara cat e vara de lunga si sa pierzi tot ce iti ofera o capitala.

 

 

Inainte de 89 Bucurestiul era un altfel de oras, am avut mare noroc sa ma nasc si sa cresc in el. Era curat, cu masini putine, multe parcuri si spatii verzi. Inainte sa il apuce mania pe Ceausescu sa darame tot ce era mai frumos in Bucuresti orasul era cu adevarat european. Vile cochete si curti mari, strazi pietruite si linistite se intindeau prin tot orasul. Bucurestenii au fost mereu oameni care s-au respectat. Se manca la restaurant des, mergeam la teatru si la opera, duminica cand era frumos ne plimbam prin Herastrau, luam pranzul in centru si apoi mancam profiterol la Cofetaria Bucuresti. Femeile din Bucuresti se duceau cel putin o data pe saptamana la coafor, erau foarte cochete si mereu aranjate. Cel mai mare centru universitar era la Bucuresti la fel si cele mai bune biblioteci si muzee.

 

 

 

Faceam multe petreceri in familie si cu prietenii alor mei, se facea trafic de casete video. Nu ne-a lipsit niciodata mancarea buna, n-am vazut in viata mea salam cu soia cum sa vaita atatia.ย  Bucurestiul avea viata mondena si cluburi de noapte. Existau locuri unde puteai sa faci dansuri si orice sport iti doreai. Mergeam la expozitii de arta si la la tot felul de vernisaje.

Primavara era cel mai frumos in Bucuresti. Pomii infloriti,ย  aer curat, ma jucam multe ore afara cu prietenii mei si faceam coronite de flori cu ce culegeam din parc.

Cand Ceusescu s-a apucat de daramat si a construit monstruozitatea aia numita acum Palatul Parlamentului si toate blocurile din fata lui a mutilat orasul definitiv. A demolat cele mai frumoase cartiere, zeci de biserici si spitale ca sa faca un oras plin de blocuri in care sa incapa cat mai multi oameni.

Dupa 89 orasul a fost invadat. Inainte de asta nu oricine putea sa se mute la Bucuresti. Au venit si multi oameni ok dar si multi care nu aveau ce cauta. Au sufocat Bucurestiul de gunoaie, de masini, de tarabe au venit plini de tupeu si cu multa nesimtire. Unii mai au si tupeu sa zica ca e un oras oribil, ii invit sa se duca rapid de unde au venit, n-avem nevoie de ei. Nu cred ca o sa mai apuc sa vad orasul meu frumos asa cum a fost candva.

 

 

Macar mi-au ramas amintirile si mai sunt cateva cartiere care au reusit sa pastreze parfumul de alta data. Cand vin acasa ma plimb pe acolo. Nu ratez nici parcul copilariei mele, acum e total diferit dar daca inchid ochii imi aduc aminte fiecare alee, fiecare loc de joaca, fiecare leagan si tobogan, ascunzatorile, locurile pentru derdelus, sutele de corcoduse si caise verzi pe care le am mancat direct din pom, iernile in care lacul era inghetat bocna si patinam toata ziua pe el fara sa simtim frigul.

Iubesc in continuare Bucurestiul, e orasul meu, eu inca mai reusesc sa ii vad partile frumoase si sa ma mandresc ca acolo m-am nascut. LOVE BUCHAREST, FOREVER ! Bucurestenii stiu de ce !

 

 

Duminica impreuna

De cand ma stiu in familia mea a existat traditia meselor de praz luate duminica cu toata familia. Se organizau de cele mai multe ori la bunici acasa (am avut sansaย sa am bunicii in Bucuresti), si uneori la parintii mei, mai ales cand era cald si frumos si dupa masa ne beam cafeaua in curte, la umbra. Duminica se discutau problemele arzatoare ale saptamanii si puneam tara la cale pentru ce urma.
Mie mi-au ramas in suflet mesele de la bunici pe timp de iarna. Plecam de acasa pe jos spre ei si imi scartaia zapada sub talpi, respiram cu nesat aerul rece si curat, ajungeam cu obrajii rosii la ei si cu o foame de lup.
Ma astepta casa calda plina de arome. Bunica ne servea o supa calda, un fel principal copios si un desert pe cinste.
Dupa masa simteam o toropeala placuta si nu stiam cum sa ma bag la caldura in pat sub plapuma mai repede. Ma duceam in dormitorul bunicii, venea si ma invelea, ma mangaia si adormeam ca un prunc. Cel mai linistit somn acolo era, la ea acasa, in patul ei in care am dormit de mica langa ea.
Nu lipseam niciodata de la mesele noastre, singurele exceptii erau atunci cand eram plecata din Bucuresti.
Am reusit sa ma bucur de duminicile astea pana la 32 de ani cand s-a dus ea. Am fost o norocoasa !

Incerc astazi sa fac acelasi lucru pentru Lara. Duminica in familie, cu masa bogata si discutii despre tot si toate sunt minuni pentru suflet si iti creaza amintiri de nepretuit.
In duminica asta a nins in Suedia, Lara a fost cu sotu’ la saniush, au facut un om de zapada si s-au tavalit prin zapada cat au putut pana la ora pranzului.
Eu si mama (care e la noi) am gatit si am luat pranzul ca pe vremuri.
Desi personajele s-au schimbat, sentimentul e acelasi.
Dupa masa Lara si bunica dorm si noi ne bem cafeaua.
Afara ninge ca-n povesti ๐Ÿ™‚

 

P.S. #COLECTIV R.I.P

 

family-sits-at-a-formally-prepared-dinner-gettyimages-610x484

911-snow-man

Printesa familiei

 

Cand m-am nascut eu, in familia mea s-a declansat sindromul printesa familiei ๐Ÿ˜€ Rasfat maxim, sa nu raceasca, sa manance bine, sa nu planga, sa fie cel mai frumos imbracata, sa faca engleza, pian, orice sport isi doreste, balet, sa se joace, sa fie vesela si fericita, ca deh una avem !

Undeva in jurul varstei de 10-12 ani printesa (noroc ca traia intr-o familie moderna) a inceput sa primeasca sarcini serioase : sa spele vase si cateva rufe ๐Ÿ™‚ , sa ajute la bucatarie, sa faca curat etc. Cam tot atunci am inceput sa fac clatite si sa le lipesc pe pereti sub atenta supraveghere a tatalui meu si spre disperarea mamei care venea de la serviciu si gasea dezastrul in casa ๐Ÿ˜€

La 14 ani am avut sansa sa plec din tara cu ai mei vreun an si asa mi-am luat primul job in vacanta de vara, in orasul in care locuiam. Vindeam inghetata si am avut ocazia sa-mi gestionez primul salariu cum am vrut eu.

De la 18 ani m-am angajat colaborator la Nestle pe toata perioada facultatii. Apoi au urmat job urile serioase.

Tot printesa familiei am ramas pana acum dar am avut noroc de parinti care m-au lasat sa ma responsabilizez treptat si sa imi fac un drum al meu.

Avem o noua printesa in familie, e rasfatata cat cuprinde, are aproape 3 ani si deja primeste sarcini si responsabilitati ๐Ÿ˜‰ E foarte bucuroasa sa participe si cand vad cu cata seriozitate se implica ma topesc.

La gradinita in Suedia educatorii se implica destul de putin, ii invata sa se imbrace singuri, sa se spele, sa manance cu tacamuri normale si ii incurajeaza sa ia singuri cat mai multe decizii.

Printesa familiei este cu siguranta modelul modern si sper sa reusim sa o educam responsabil ca sa fim siguri ca se va descurca in viata cat mai bine.

Voi le dati copiilor responsabilitati sau nu ii lasati sa faca nimic ?

2C621CE000000578-0-image-m-130_1442416016030

walter-sanders-little-girl-with-a-toy-house-cleaning-kit