Cea mai frumoasa iubire !

Dorul de cei pe care i-ai iubit cu tot sufletul si i-ai pierdut nu trece niciodata.
Anul asta in luna august se implinesc 7 ani de cand mi-am pierdut sufletul pereche, Bunica mea.

Nu, nu m-am obisnuit inca cu ideea ca nu o mai am, aproape in fiecare zi imi vine sa o sun si realizez ca n-am cum.
O visez mereu si discut cu ea, uneori ma critica alteori ma invata ce sa fac, mereu ma ia in brate. In somn nimic nu s-a schimbat, prezenta ei e atat de puternica, o am langa mine si totul e ca inainte. Uneori daca ma trezesc brusc si mi se intrerupe visul, ma supar pentru ca imi doresc sa vad finalul de fiecare data.

Inca o simt langa mine si cand nu dorm, am mirosul ei minunat inca in nari.
Cand mi-e rau imi aduc aminte cum ma facea sa fiu mai bine, cu o mangaiere sau un ceai de sunatoare. Cand sunt fericita ma gandesc cat s-ar fi bucurat daca era langa mine.

Socul cel mai mare din viata mea de pana acum a fost plecarea ei de langa noi. O vreme nu am stiut cum ma voi descurca fara ea. Treptat am invatat sa merg inainte, sa traiesc fara prezenta ei fizica langa mine.

Cand am pierdut-o pe ea am primit totusi ceva in schimb. O alta iubire, un alt sprijin. De multe ori ma gandesc ca poate asa trebuie sa fie in viata, abia dupa ce pierzi ce ai mai pretios mai ai dreptul din nou la o alta doza de magie, o noua minune care te ajuta sa traiesti in continuare.

Din iubirea pe care am primit-o in schimbul pierderii ei s-a nascut un pui de om alb ca laptele, cu ochi albastri (ca ea), o fetita blonda, vesela si desteapta care nu inceteaza sa ma faca fericita in fiecare zi.

Imi pare rau ca nu a vazut-o. Poate chiar ea mi-a trimis-o ca sa imi aline cumva dorul.

Bunica mea buna, traiesc cu dorul de tine zi de zi. Refuz sa cred ca nu ma veghezi de acolo, de undeva. Esti parte din sufletul meu si n-am incetat nici o secunda sa TE IUBESC !

 

FullSizeRender

FullSizeRender1

FullSizeRender3

 

Duminica impreuna

De cand ma stiu in familia mea a existat traditia meselor de praz luate duminica cu toata familia. Se organizau de cele mai multe ori la bunici acasa (am avut sansa sa am bunicii in Bucuresti), si uneori la parintii mei, mai ales cand era cald si frumos si dupa masa ne beam cafeaua in curte, la umbra. Duminica se discutau problemele arzatoare ale saptamanii si puneam tara la cale pentru ce urma.
Mie mi-au ramas in suflet mesele de la bunici pe timp de iarna. Plecam de acasa pe jos spre ei si imi scartaia zapada sub talpi, respiram cu nesat aerul rece si curat, ajungeam cu obrajii rosii la ei si cu o foame de lup.
Ma astepta casa calda plina de arome. Bunica ne servea o supa calda, un fel principal copios si un desert pe cinste.
Dupa masa simteam o toropeala placuta si nu stiam cum sa ma bag la caldura in pat sub plapuma mai repede. Ma duceam in dormitorul bunicii, venea si ma invelea, ma mangaia si adormeam ca un prunc. Cel mai linistit somn acolo era, la ea acasa, in patul ei in care am dormit de mica langa ea.
Nu lipseam niciodata de la mesele noastre, singurele exceptii erau atunci cand eram plecata din Bucuresti.
Am reusit sa ma bucur de duminicile astea pana la 32 de ani cand s-a dus ea. Am fost o norocoasa !

Incerc astazi sa fac acelasi lucru pentru Lara. Duminica in familie, cu masa bogata si discutii despre tot si toate sunt minuni pentru suflet si iti creaza amintiri de nepretuit.
In duminica asta a nins in Suedia, Lara a fost cu sotu’ la saniush, au facut un om de zapada si s-au tavalit prin zapada cat au putut pana la ora pranzului.
Eu si mama (care e la noi) am gatit si am luat pranzul ca pe vremuri.
Desi personajele s-au schimbat, sentimentul e acelasi.
Dupa masa Lara si bunica dorm si noi ne bem cafeaua.
Afara ninge ca-n povesti 🙂

 

P.S. #COLECTIV R.I.P

 

family-sits-at-a-formally-prepared-dinner-gettyimages-610x484

911-snow-man